Un nou început...

                  Ajunsă la pragul dintre gimnaziu şi liceu, încercam să mă desprind de trecut şi să îmi fac curaj pentru un nou început. Marea majoritatea a persoanele trecute de ceva vreme prin vârsta de licean o consideră cea mai frumoasă, dar până nu o voi epuiza nu îmi voi putea exprima o opinie în privinţa acesteia. 

                   Înainte de a începe şcoala, mă aşteptam la puţine lucruri frumoase din partea liceului, sperând ca în realitate să fie mai bine. Într-adevăr a fost mult mai bine decât mă aşteptam. Chiar dacă la început ne priveam suspicioşi, neştiind ce va urma, am fost deschişi şi am comunicat, cu speranţa de a descoperi oameni cu sufletul frumos. După primele săptămâni, am ajuns la concluzia că am nimerit într-un colectiv deosebit, în care ne-am obişnuit foarte uşor unii cu alţii.  Deci, în decursul acestui an, am cunoscut multe persoane noi, fiecare cu o personalitate diferită, dar care formează un grup omogen. 

                    În primele zile de liceu, m-am bucurat să văd că d-nul diriginte este foarte deschis cu noi, dar în special apreciam, şi apreciez în continuare faptul că nu ne consideră nişte copii, ci nişte persoane mai mature cu care se pot discuta lucruri serioase. Fiind destul de uniţi, ne place să ne bucurăm împreună de reuşitele noastre, indiferent de măsura lor şi să le transformăm în amintiri plăcute. Chiar dacă mai facem şi greşeli, este mereu cineva care să le observe şi să le discute cu ceilalţi, pentru a remedia problema. Acest lucru arată prezenţa unei persoane căreia îi pasă de noi şi implicit de viitorul nostru şi care doreşte să conştientizăm anumite infantilităţi pe care le facem.

                     Se apropie sfârşitul primului an de liceu, cu majoritatea impresiilor bune şi cu speranţa, că aşa cum spun cei mai mari, anii de liceu sunt cei mai frumoşi ani ai tinereţii.

Călătorind...

                  În perioada 18-21 aprilie colectivul clasei a 9-a A, împreună cu fraţii noştri mai mari cei dintr-a 10-a A, am mers în excursie în Maramureş. Chiar dacă, eu, mai făcusem cu câţiva ani în urmă un traseu asemănător, toate obiectivele m-au surprins la fel de frumos.

                  În drumul nostru către Borşa, am vizitat Muzeul Oului de la Vama (judeţul Suceava), un loc diferit în care lucrul manual şi arta culorilor se îmbină perfect creând obiecte deosebite. În urma acestei vizite, ne-am continuat drumul către Borşa, unde ne-am cazat la Pensiunea Vaduri, care avea o privelişte frumoasă atât în faţă, unde era un foişor la malul unui râu, cât şi în spate unde erau munţii acoperiţi de zăpadă. Următorul obiectiv pe care l-am avut în vizor a fost Memorialul Durerii, cunoscut şi sub numele de Muzeul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei, loc care, în fucţie de fiecare a fost văzut diferit. Pentru unii dintre colegi el reprezintă o simplă închisoare, pentru ceilalţi reprezintă un loc înspăimântător în care sunt păstrate poveştile stranii ale oamenilor ce au fost chinuiţi pe nedrept de regimul comunist din România (şi nu numai), iar pentru domnii profesori (ei fiind singurii dintre excursionişti, care au trăit în acea perioadă), Memorialul a fost un prilej al aducerii aminte al unor evenimente ce le-au marcat tinereţea. Tot în acea zi am fost la Săpânţa unde am vizitat Cimitirul Vesel. Această denumire, chiar dacă cimitirul şi veselia se află în antiteză, reprezintă un loc frumos, în care, pe crucile celor care au decedat (marea majoritate vopsite în albastru de Săpânţa) sunt scrise poezii  reprezentative, în al căror conţinut întâlnim activităţile preferate sau chiar povestea vieţii lor. În general, Cimitirul Vesel se raportează la zicala specific românească "a face haz de necaz". Un loc deosebit în care am avut ocazia de a urmări, prin obiecte vechi, ingeniozitatea românului lipsit de tehnologie, este Muzeul Etnografic al familiei Pleş din Ieud.

                  Intenţia noastră era de a urca pe munte în cea de-a treia zi, dar din cauza zăpezii şi a echipamentului nostru necorespunzător acesteia, am schimbat programul şi am înlocuit Cascada Cailor cu Mănăstirea Bârsana şi Bisericile din lemn de la Rozavlea. Mănăstirea Bârsana este o biserică unică în România şi este una dintre cele mai frumoase şi mai complexe mănăstiri văzute de mine până în prezent. Pe parcursul vizitei noastre, am avut ocazia de a asculta o slujbă diferită de cele din Moldova, prin prezenţa unor colinde specifice Paştelui. Bisericile văzute în zona Maramureşului, dar şi unele case, au  arhitectura foarte asemănătoare (de exemplu, şindrila de pe acoperiş şi designul exterior). Bisericuţele din lemn, pe care le-am vizitat sunt foarte vechi, fiecare având o poveste proprie, pe care, dacă reuşeşti să întâlneşti oameni a-i locului care să-ţi povestească sau chiar şi copii (cum era Gabriel, un băiat cu 1 sau 2 ani mai mic ca noi, dar care ştie aceste poveşti pe dinafară), ai şansa să o afli.

                  Chiar dacă vremea nu a fost în totalitate de partea noastră (nu ne-a permis să mergem la Cascada Cailor şi la Mănăstirea Voroneţ), am avut parte de o experienţă frumoasă, pentru care trebuie să le mulţumim domnilor profesori. În această excursie, am avut posibilitatea de a ne cunoaşte mai bine (ţinând cont de faptul că suntem în clasa a 9-a).

                  Sper ca în următorii ani să avem parte de excursii din ce în ce mai frumoase!